De ce iubirea si respectul sunt importante – conceptul de continuum in cresterea si educatia copiilor

In urma unei discutii intr-un grup de Homeschooling despre Conceptul de Continuum si a lecturii acestui articol, raspund si eu printr-un articol – ceva mai scurt – pentru a explica de ce totusi cartea lui Jean Liedloff este considera „biblia” multor parinti din ziua de azi si de ce a-ti creste copiii in mod nonviolent si cu respect fata de nevoile lor fizice, emotionale, psihice sau intelectuale este un punct de pornire de baza pentru multe familii care isi educa si formeaza acasa copiii.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Asa ca raspund pe puncte, asa cum au fost ele formulate in articolul initial – si raspunsurile mele sunt bazate pe propria mea experienta, si ca mama si ca persoana care cunoaste sute de familii care isi cresc copiii dupa principiile enuntate de cartea lui Jean Liedloff.

1. Am dormit cu copiii mei in pat – cu amandoi o data timp de multi ani! – si asta nu m-a impiedicat sa am o relatie extraordinara cu sotul meu, nici sa facem dragoste, nici sa avem o complicitate ca parinti, nici altele. Suntem si acum un cuplu unit si copiii au deja 18 si 16 ani. Si de multe ori inca mai dormim impreuna cu totii daca avem chef :-). N-am auzit de nici un caz de copil mort din cauza mortii subite pentru ca dormea in pat cu parintii lui – ba mai mult, statisticile arata ca bebelusii care dorm cu parintii lor in acelasi pat (incapator) sunt bine merci. Nu stiu pe ce statistici se bazeaza articolul de mai sus, dar in nici un caz nu pe cazuri reale. Stiati ca mai mult de 80 % din populatia globului e formata din familii care dorm impreuna ani de zile in aceeasi incapere si de multe ori in acelasi pat intins pe jos? Vorbiti-le lor de traume si de lipsa de intimitate. Se vede clar ca asta nu ii impiedica totusi sa traiasca fericiti si uniti.
Si oricum, intrebare de baraj: de ce naiba TREBUIE sa doarma parintii impreuna (in fond si la urma urmei sunt ADULTI) si copilul singur??? Adica eu ador sa adorm imbratisata cu sotul meu, de ce n-ar dori si copiii mei sa adoarma imbratisati de mine sau de tatal lor? Cum e asta, noi adultii avem drepturi pe care un bebelus nu le are?!?
Si da, e adevarat, m-am trezit noaptea sa ii alaptez, si ce daca? Imi alaptam copilul si adormeam, amandoi fericiti si multumiti. Cum spunea un medic pediatru cand i-am spus ca baiatul se trezea des noaptea (spre deosebire de sora-sa care se trezea doar o data) si mi se parea ciudat in primul moment pentru ca, fara sa vreau, in primele zile ii comparam pe amandoi: pediatrul meu s-a uitat lung la mine si mi-a zambit si mi-a spus „neajunsurile meseriei” – adica, „esti mama si asta e”. Cine isi imagineaza ca are un bebelus si acesta va fi ca un bibelou in patutul lui isi face iluzii.

2. Am alaptat la cerere: pe fiica mea pana la 4 ani si pe baiat pana la 2 ani si jumatate. Nu mi-a produs nici o trauma, ci dimpotriva, faptul ca am alaptat la cerere a fost cheia succesului unui proces de alaptare placut si eficient – suctiunea copilului stimuleaza productia de prolactica, prin urmare, si a producerii laptelui. Nu exista alaptare prelungita fara a fi facuta la cerere; ne poate place sau nu, dar natura e facuta intr-un fel si nu putem sa o schimbam. Hormonii si mecanismele de mamifere carora ne supunem sunt asa cum sunt de cand exista lumea.

3. Am dus copiii in brate si in saculete – in vremea aceea nu exista fularul, dar erau alte tipuri si eu le-am folosit cu mare succes. A depins si de ei. Fiica-mea adora sa fie purtata la piept si adormea instantaneu; baiatul prefera sa il legan un pic, dar pe urma dorea sa doarma in patut sau in carucior. Oricum, insa, amandoi au avut nevoie sa fie purtati in brate, sa doarma in bratele noastre, sa se bucure de caldura si de calmul nostru. E vorba de o necesitate emotionala, nu numai fizica (de exemplu, se stie ca bebelusii isi fac termoreglarea corpului dupa corpul mamei sau a unui adult apropiat).

4. Da, raspunsurile imediate sunt primordiale pentru copii, orice varsta ar avea. Nu au rabdare si nu vor invata sa o aiba decat cand maturizarea lor cognitiva si biologica va fi mai avansata. Evident ca pentru un bebelus – un pui de mamifer – raspunsul imediat al mamei cand el plange e important din punctul de vedere al supravietuirii si faptul ca noi traim acum intr-o societate urbanizata nu inseamna nimic pentru el caci nu are mijloace de a rationaliza ceea ce i se intampla, nu cunoaste nimic din universul in 3D in care tocmai a aterizat (si ii vor trebui ani buni ca sa invete cate ceva).
Nu exista manipulare la un copil – decat daca parintii sunt niste manipulatori si el invata de la ei acest comportament – si nu exista sa planga pentru niste capricii, ci pentru nevoi reale. Daca il doare ceva, plange, daca ii e dor de mamica lui, plange, daca se simte nedreptatit, plange. Si cunosc si adulti care reactioneaza asa pentru aceste motive si nu e nimic rau in asta, e firesc. Evident, un copil defineste altfel o nevoie decat un adult. Mi-aduc aminte si acum cat caz am facut cand eram mica, intr-o calatorie cu masina cu ai mei, ca imi era sete – chiar imi era o sete teribila – si am plans sa oprim masina ca sa cautam apa, iar ai mei au definit situatia ca „un capriciu al fetei” si bineinteles ca nici nu m-au luat in seama; marturisesc ca m-am simtit si nedreptatita si efectiv deranjata si jignita de felul in care parintii mei au distorsionat ceea ce pentru mine era o nevoie reala. Problema a fost mai tarziu cand mi-am dat seama la ce nivel inferior era autostima mea tocmai pentru ca fusesera neglijate si nevoile si opiniile mele ca individ.
In ceea ce priveste autonomia, e demonstrat ca autonomia reala a unui adult depinde in mod exclusiv de cat de dependent a fost de parintii lui cand era mic. Eu, ca mama, nu m-am despartit aproape de loc de copiii mei cat erau mici… Acum fata mea are 18 ani si tocmai s-a intors de la un curs de o luna in Japonia unde a fost si s-a gospodarit singura (cursul in sine cu orarul si temele legate de el, bugetul pe o luna si administrarea lui, procurarea si pregatirea hranei de zi cu zi, socializarea cu colegii si rezolvarea de conflicte, plimbarile si vizitele turistice, cumparaturile etc.), iar fiul meu se intoarce azi dintr-o vizita de o luna in Spania, la niste prieteni. Faptul ca au fost nedezlipiti de noi timp de 15 ani nu a insemnat decat ca au crescut in siguranta din punctul lor de vedere, si acum sunt mult mai independenti si mai autonomi decat multi tineri de varsta lor (si chiar si decat unii adulti, daca e sa fim sinceri).
„Independenta” bebelusilor nu exista si orice expert care pledeaza pentru asta e un absurd, pentru ca un bebelus nu poate fi independent de mama si de tatal lui; el nu poate supravietui singur din nici un punct de vedere si nici nu poate sta mult timp fara ei. Si daca nu, vedeti exemplul altor primate sau a delfinilor, mamifere care stau alaturi de puii lor ani de zile pana cand acestia invata sa fie independenti singuri, prin propria lor maturizare. Sa impingi un copil sa fie singur cand el nu e pregatit biologic si emotional pentru asta e metoda sigura sa il faci dependent de tine sau de altii pe viata.

5. Orice palma data unui copil e un abuz fizic. Sa transferam situatia la adulti. Nu-i asa ca daca sotul sau sotia v-ar da o palma asta v-ar deranja foarte tare? Eu personal marturiesc ca nu i-as accepta nimanui dintre prietenii mei adulti nici macar sa ma ameninte ca imi da o palma, daramite sa mi-o si dea. In mod automat nu s-ar mai numara printre prietenii mei.
Si cu toate astea, multi adulti considera normal sa isi traga de par copiii, sa ii traga de urechi sau sa le dea o palma, zicand ca „ei, e doar o palma, nu pateste nimic din asta, uite la mine ce puternic si tare sunt si ai mei m-au batut de m-au stins”. Faptul ca au fost batuti de mici ii face sa justifice ca sunt agresivi cu copiii lor. Dar asta nu inseamna ca e si corect sau sanatos ceea ce fac.
Si mai e ceva: violenta nu functioneaza. Nu se creeaza niciodata o relatie adevarata si profunda daca e bazata pe violenta. De altfel exista multi adulti care abuzeaza psihic de copii si ii insulta („nu vezi ca esti prost”, „de ce te porti urat?”, „esti un nemernic”) nedandu-si seama ca aceste calificative, aceste judecati sunt doar niste opinii personale care nu reflecta realitatea intrucat copilul nu stie de multe ori ca a gresit (si daca a gresit, nu merita sa fie insultat, toti gresim) si criteriile dupa care se ghideaza cel mic nu sunt identice cu cele ale adultului. Din pacate, abuzul psihic are repercursiuni din multe puncte de vedere si e la fel de daunator ca si cel fizic.

In final, in afara de cartea lui Jean Liedloff, recomand oricui cartea „Why Love Matters” de Sue Gerhardt; e o carte interesanta, bazata pe investigatii, experienta, statistici, si e extraordinar de stiintifica; trist ca avem nevoie de stiinta ca sa verificam ceva deja demonstrat de experienta si de bunul simt: lipsa de respect si violenta nu duc la nici un rezultat bun pe termen scurt sau lung in educatia copiilor.

Anunțuri

2 gânduri despre „De ce iubirea si respectul sunt importante – conceptul de continuum in cresterea si educatia copiilor

  1. Cum am zis si in acel comentariu de pe grupul respectiv, nu am citit cartea in cauza asa ca nu ma voi lega de ea ca nu am de ce.
    In schimb, in ce ai scris recunosc lucruri pe care eu insami am simtit sa le fac la noi: sa tin copii aproape de mine, sa ii tin in brate, in wrap, in port bebe, sa doarma cu noi, sa alaptez la cerere (si al doilea il alaptez foarte des noaptea, ca e papacios) si altele.
    Mi-ar placea sa vad alternativa ta la disciplina care ne supara: palme, tras de urechi etc.
    La unii copii sunt si metode diferite de acestea, adica lipsite de atingere fizica, pe care ei le percep care pe un atac emotional sau psihic, nu stiu cum sa zic, se simt loviti desi nu ii lovesti. Ce alternativa la bataie sau chiar la sistemul pedeapsa/recompensa (fiindca nici faza asta nu merge in unele situatii sau unii parinti nu sunt de acord nici cu asta), le oferim altor parinti?

  2. Nu e corect ca „acolo” sa raspund, si aici nu. Chiar daca nu ne cunoastem, iti multumesc ca ai facut acest efort. Venind de la mama a doi copii mari impliniti si fericiti are o mare valoare.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s