Alternativa nonviolenta in educatie

ImageAndrea – o mamica dornica de a invata – ma intreaba ce alternative avem in educatia copiilor pentru a nu fi violenti sau agresivi cu ei.

Ca sa fiu sincera, eu rareori mi-am agresat copiii, fie fizic, fie verbal (da, sunt de acord ca si vorbele pot ataca si chiar rani foarte rau), desi nu pot spune ca nu am avut cateva momente de orbire temporara in care am tipat la ei. Chiar si asa, dupa ce tipam la ei timp de 5 minute si le faceam morala timp de alte 5 minute si taceam inca 5 minute, imi dadeam seama cat de ridicola am fost, imi dadeam seama si de ce ma enervasem (si intotdeauna nervii mi-i fabricasem singura) si ma duceam sa le cer scuze – scuzele nu neaparat rezolva problema, dar tot ajuta la ceva: copiii isi dau seama ca nu ai nimic cu ei de fapt, ca esti uman si gresesti, si ca poate data viitoare stiind asta, nu te vor mai lua atat de in serios pentru ca stiu ca e vorba doar de o stare de nervi provocata in tine si de tine, nu de ei.

Ideea e insa ca e mult mai eficient si mai elegant sa nu ajungem la aceste stari de conflicte, oricat de pasagere sau rare ar fi.

Sunt la fel de sincera acum cand imi dau seama ca am evitat de multe, multe, multe ori aceste conflicte prin simplul fapt ca m-am pus in locul lor din multe puncte de vedere.

Sa dau un exemplu: am asistat acum cativa ani la o scena care mi s-a parut tare trista. Eram acasa la o prietena de-a mea care are o fata (in vremea aceea nu avea mai mult de 9 ani) si urma sa iesim in parc cu copiii. Fata mea avea atunci vreo 13 ani si dispunea inca de la nastere de o personalitate puternica, dulce, originala, nabadaioasa, dar si logica pe care nu pot spune ca am incercat sa o „imblanzesc” (adica sa o mutilez, din punctul meu de vedere), ci doar am ajutat-o, sper, sa se canalizeze intr-un mod pozitiv pentru ea si pentru cei din jur. Fiind fiica-mea atat de originala ca multi alti copii, de cand era mica isi alegea hainele pe care dorea sa si le puna pe ea cand iesea in oras sau in parc sau in vizita cu mine. Si eu ii respectam dorinta si o ajutam sa se imbrace. Sau – in putine cazuri – ii atrageam atentia ca rochita sau bluza sau pantalonii erau patati si poate ar fi mai bine sa aleaga altceva curat pentru ca e mai placut sa te simti curat. Fara suparare, cu drag si cu o oarece logica (logica de care ea avea nevoie). Fiica-mea a crescut asa, cu aceasta libertate de a alege (haine, mancare, programul de masa, lucrurile pe care si le pune in camera, cartile pe care le citeste etc.). Mie mi se parea atat de simplu sa o respect in privinta acestor lucruri atat de personale, in definitiv, ca nici prin cap nu imi trece ca alti parinti ar putea face asa ceva. Mare mi-a fost mirarea deci cand am vazut ca fetita prietenei mele – care se imbracase tare frumos dupa gustul ei si venise pregatita sa iasa in parc cu noi – a fost impiedicata sa iasa asa din casa si i s-a spus pe tonul cel mai autoritar ca arata ridicol (cum poate arata un copil ridicol? dupa ce criterii?) si ca ea, mama, nu va iesi cu ea asa din casa. Adica un fel de santaj emotional la care nu m-as fi asteptat niciodata de la prietena mea. Am incercat sa indulcim putin reactia mamei, i-am spus ca arata foarte bine, ca totusi combinatia era foarte moderna (si chiar era, dar independent de criteriile mele sau ale altora, ce conta la momentul respectiv era criteriul fetitei care decisese ca asa voia ea sa iasa pe strada)  si ca totul e in regula din punctul nostru de vedere. A fost inutil. Dupa un sfert de ora de scandal, fetita s-a retras in tacere la ea in camera si s-a imbracat cum a vrut mama ei.

Nu fac comentarii asupra acestei intamplari pentru ca ar fi superfluu; era vorba de un exemplu de comportament pe care eu, ca mama, nu l-am avut niciodata cu copiii mei: nu le-am impus niciodata punctele mele de vedere si poate din cauza asta nu am avut nevoie nici sa ii trag de par, nici de urechi, nici sa le trag palme, nici sa tip la ei.

Exista anumiti parinti care – poate pentru ca asa au fost ei crescuti si le-a parut o idee buna – impun in mod continuu criteriile lor copiilor. In acest caz, si o confirma multi specialisti care promoveaza educatia nonviolenta, conflictul este servit, ba mai mult, probabil ca este la ordinea zilei.

Intorcandu-ma la intrebarea Andreei – „Ce alternativa la bataie sau chiar la sistemul pedeapsa/recompensa le oferim altor parinti?” – cred ca raspunsul e clar: in primul si in primul rand putem prin a incepe sa ii respectam pe copii, sa le respectam ritmul de crestere si maturizare cognitiva, sa le respectam chiar si greselile si sa ii acceptam asa cum sunt, fara ca asta sa implice ca toti dorim bunastarea si evolutia lor pozitiva. Cum definim bunastare si evolutie pozitiva? Prin obiectivul pe care il avem toti: sa avem copii fericiti si sanatosi. Daca o fetita e fericita pentru ca si-a pus o fusta colorata in combinatie cu o bluza si mai colorata si asta o satisface pe ea, sa o lasam sa se bucure de combinatia ei si sa o incurajam sa fie cat mai originala, nu e nimic rau in asta, dimpotriva, o va ajuta sa fie foarte creativa cand va ajunge sa fie adulta. Daca un baietel doreste sa intre cu picioarele in balta, sau sa se catere pe te miri ce leagan din parc, sa il lasam (evident, supraveghindu-l) pentru ca asta ii dezvolta si spiritul de explorare si de joaca atat de important in viata de adult, dar si capacitatea de autonomie si independenta, la fel de necesara pentru mai tarziu. Daca unui copil nu ii place ardeiul fiert, dar il mananca pofticios pe cel crud, ce sens are sa insistam asupra primei alternative? (si credeti-ma ca am vazut si asemenea cazuri)

Veti vedea ca daca invatati sa respectati alegerile copilului (vorbim de alegeri care il privesc pe el in mod exclusiv si care sunt totusi sanatoase si importante pentru el) numarul de conflicte se va micsora in mod considerabil. Vrea paine in loc de orez? foarte bine, painea e sanatoasa. Vrea salata in loc de supa-crema? (copiii mei urau supa-crema cand erau mici) e perfect, salata e recomandata pentru oricine. Vrea sa isi puna un trening in loc de o rochita cu floricele? Sau vrea sa isi puna costumul de printesa Disney si sa iasa asa pe strada? E in regula, pe ea asta o face fericita, costumul de printesa e tare frumos si ea va simti ca a facut o alegere buna in ziua aceea (toata lumea va intoarce capul dupa ea, dar…. si de ce nu?) Vrea sa citeasca „Narnia” de C.S. Lewis in loc de „Nunta domnitei Ruxanda” de Sadoveanu? Si de ce nu? Important e sa citeasca literatura buna in orice moment al vietii; va veni si ziua in care va citi Sadoveanu pentru ca il va atrage, dar poate ca in momentul de fata e mai interesat de povesti fantastice si aventuri ale unor tineri de varsta lui, nimic rau in asta. Vrea sa-si aranjeze intr-un anumit fel camera lui sau vrea sa isi cumpere o anumita haina? Vrea sa invete muzica in loc sa faca sport, sau viceversa? Vrea sa invete chitara in loc de vioara si muzica rock in loc de clasica? Vrea sa patineze timp de un an si apoi renunta la aceasta activitate? Nu numai ca recomand sa fie lasati, ci sa fie de fapt sprijiniti in alegerile lor – toata lumea va iesi in beneficiu, unii (copiii) pentru ca vor trai in conditiile alese si altii (parintii) pentru ca vor convietui cu primii in armonie.

Ca sa rezum: negociati cu copiii si, mai ales, lasati-i sa fie ei insisi. Dialogul calm, rabdarea si acceptarea anumitor alegeri facute de ei sunt cheia succesului pentru o educatie respectuoasa si fara conflicte inutile. Sa nu ma intelegeti gresit, si conflictele sunt pozitive, mai ales cand se face un bilant si se trag concluziile corespunzatoare dupa ele; dar toti suntem de acord ca a trai intr-o stare perpetua de conflict e daunator pentru sanatatea personala si cea familiala. Asa incat ideal ar fi ca starile de conflict sa fie evitate pe cat posibil prin negociere si dialogare si prin incercarea de a intelege punctul de vedere al copilului. Adultul are multe resurse emotionale si rationale pentru a intelege motivele copiilor; copiii inca invata si au mai putina flexibilitate. Tocmai pentru ca noi, ca parinti, suntem intelegatori si respectuosi, ii va invata si pe ei sa fie la fel cand vor mai creste.

Viata e mult mai simpla daca ii lasam pe cei dragi sa aleaga cum doresc sa traiasca – cu exceptia limitelor impuse de supravietuire si de incalcarea libertatii celorlalti, evident – si oare copiii nostri nu sunt fiintele cele mai dragi noua? Si nu merita iubirea si respectul nostru, chiar daca gresesc sau fac alegeri foarte diferite de ale noastre si chiar daca ne despart multi ani, iar ei sunt intr-o pozitie de inferioritate fizica fata de noi?

In cazul nostru, faptul ca am ales sa nu ne impunem criteriile fata de copii a fost minunat: copiii mei au devenit maestrii mei. Si asa va fi toata viata. Sunt mai creativi, mai maturi, mai siguri pe ei insisi, mai originali, mai autonomi si mai fericiti decat multi altii de varsta lor. Si chiar asta si doream, de fapt.

Anunțuri

3 gânduri despre „Alternativa nonviolenta in educatie

  1. Ultimul paragraf cred ca e desprins din dorintele oricarui parinte. Eu sunt pro nonviolenta dar asa cum spuneai, la multi dintre noi sunt reactii dobandite din copilarie, nu e un repros, e doar o constatare. E foarte greu sa te schimbi total, eu sincer am incercat totdeauna cu ” vorba buna” dar din pacate de prea multe ori nu a mers, in schimb mereu am explicat copiilor de ce suntem in mijlocul unui conflict, iar spre bucuria mea ei chiar realizeaza pe moment, problema e ca prind greu si uita repede :), deaceea cred ca sunt perfecti.
    As vrea sa fac o mentiune referitor la atitudinea prietenei tale, care probabil si-a impus punctul de vedere, mult prea dureros verbal, cine stie daca nu cumva a fost urmare a unei discutii anterioare viz a viz de o situatie similara. Ceea ce vreau eu sa va povestesc este o situatie care mi-a venit in minte citind randurile de mai sus. Nu o data s-a intamplat ca fiica mea sa aleaga sa se imbrace intr-un anumit fel, iar eu sa nu am ceva de adaugat,, e inevitabil sa nu ii spui ce gandesti, e parte din tine, tocmai deaceea suntem asa apropiati de cei din familie, lor ne permitem sa le spunem sincer ce ne doare, ce ne place si ce nu, au fost momente cand m-a surprins cromatic, eu nu as fi putut hotara mai bine, dar o sa spuneti: bine, bine …..dar poate ca nu ai gusturi, poate nu esti avizata sa dai sfaturi in materie de moda, ei dati-mi voie sa cred ca nici copilul nu e avizat sa te copieze, cum nici eu nu sunt avizata ca mama, nu am urmat cursuri in acest sens, in schimb imi pun toata iubirea si toata daruirea la picioarele lor, si cum face mami nu face nimeni, si cum zice mami nu zice nimeni… si cat de frumoasa e mami nu e nimeni. Si ca sa nu deviez foarte tare de la subiect o sa va spun ca o data , cand era imbracata dupa bunul ei plac, am facut niste fotografii, noi nu am dat atentie tinutei, dar acasa dupa ce am privit impreuna pozele ea mi-a spus, bine mami eu nu mi-am dat seama, dar tu de ce nu mi-ai spus ca nu imi sta bine, chiar daca mie mi-a placut, acum vad si sunt sigura ca tie nu ti-a placut dar nu mi-ai zis nimic, ei… care e morala? Eu cred ca sunt mai multe 🙂 si difera de la caz la caz, in functie de situatie,…. asa ca fiecare casuta cu acoperisul ei, cred ca ne prea straduim sa fim intr-un anumit fel, eu cred ca e suficient sa fim parinti :). la fel imi vine in minte o fetita care mereu vine imbracata dupa bunul plac, insa rautatile copiilor o dor foarte tare, mereu plange si nu intelege de ce copiii nu apreciaza coditele ei antena, desi are 7 ani, si la 7 ani vrem, nu vrem, deja fetitele cocheteaza cu anumite tinute, nu mai vor 2 codite…. e ok, nu e o problema, dar societatea in care traim se indreapta in anumite tendinte, nu spun ca intotdeauna e bine, dar tot ce e impotriva curentului e in gura lumii, asa ca cei care sunt altfel trebuie sa isi asume si nu totdeauna ce nu te doboara , te intareste, eu sincer cred ca fetita mai mult sufera, si nu cred ca devi mai ambitios, mai dezinvolt, mai indraznet, mai independent prin suferinta. Inca o situatie de care ma amuz acm dar la momentul la care s=a petrecut m=a deranjat. Fetita mea spunea ca o cheama Ana, Nicoleta, etc, te miri cum isi mai zicea, sau mai spunea ca are o varsta mai mare decat o avea, eu nu am facut caz din asa ceva, mi-am dat seama ca era o etapa, in schimb o vecina ii spunea si ei dar si mie ca nu e ok acest comportamen, ca vrea sa para altcineva si altceva decat este! WHAT????? nu mi-a venit sa cred! ea era exact modelul de copil, la faza la care am fost toti pentru multi ani, adica copilul care se vrea a fi adult si acum eu sunt la faza in care mi-ar placea sa fiu dinnou copil, asa ca… gura lumii sloboda si apa trece pietrele raman :).
    Nu imi permit sa dau sfaturi nimanui ,doar va impartasesc ca eu cred ca e important sa le spui si sa ii faci sa simta ca ii iubesti, iar acet sentiment, de iubire ei il simt chiar si in situatiile conflictuale, te certi cu cei de care iti pasa, te doare, nu o sa o cert pe fetita vecinei ca nu s-a spalat pe dinti sau nu s-a pieptanat, si asta nu pentru ca nu vad, sau nu-mi pasa, dar nu e oala mea :).
    Si cum spunea bunica, da-ne Doamne minte 🙂

    • Din punctul meu de vedere, oricum s-ar imbraca un copil, pentru mine ar fi perfect. Inclusiv cand s-au imbracat mai subtire si afara era frig, sau mai gros si afara era o caldura extraordinara. Le-am spus, evident, ce credeam eu, dar senzatiile lor sunt cele care sunt, nu e vorba sa fie avizati sau nu, sunt ei pur si simplu; lor le poate fi frig cand mie mi-e cald, si viceversa. Lor le poate placea un costum de print, iar mie nu (si nu am de ce sa le influentez gusturile) sau le poate placea sa se imbrace elegant cand merg in parc pentru ca asa au simtit. Nu exista nimic serios care sa ii limiteze.
      Nu e nevoie sa fii pictor ca sa desenezi, nu e nevoie sa fii creator de moda ca sa te imbraci, nu e nevoie sa fii bucatar ca sa gatesti. Asa si cu copiii, daca ei vor sa se imbrace intr-un anume fel, comentariile, mai ales cele negative, sunt mai mult decat de prisos, sunt daunatoare.
      Nu justific deloc societatea si reactiile ei, dimpotriva, incerc sa imi apar copilul de reactiile sociale tocmai pentru ca sunt nemiloase si nu vreau sa ii mutilez pe copii dupa limitele sociale, ci vreau sa fie liberi sa inventeze ce vor ei. Societatea e daunatoare in acest sens pentru ca nu accepta ceea ce iese din tipar (desi are mare nevoie de oameni de acest gen) si ii distruge de mici. De aici si comentariile copiilor care nu inteleg individualitatea fiecaruia pentru ca nici lor, la randul lor, nu le-a fost acceptata, si o ridiculizeaza unde o vad.
      Deci, in nici un caz nu il limitez pe copilul meu in creativitatea lui doar pentru ca societatea in care traim „se indreapta in anumite tendinte”, ci dimpotriva, ii spun ca ceea ce face el e bine si ca societatea nu trebuie luata in seama. Caci ca sa ne indreptam in anumite directii e nevoie de oameni originali, nu de oameni care copiaza.

  2. Sorina, incet incet te ador :))

    Ce am mai observat eu e ca daca il cresc asa, respectandu-l, el simte asta. Si isi da seama, atunci cand intr-adevar ii spun ceva ce contravine planurilor lui, ca e o situatie serioasa si ca trebuie sa aiba incredere in mine ca fac acea alegere pentru binele lui. Nu-mi vine in minte un exemplu, dar ma refer la situatiile in care s-ar pune in pericol.

    Daca am fi mereu in conflict pentru orice, normal ca el ar fi in defensiva si cand ar fi obligatoriu sa asculte de mine. Nu si-ar da seama ca e o situatie grava, diferita.

    Nu inteleg cum cineva poate face homeschooling fara sa gandeasca asa, fara sa hraneasca aceasta libertate de exprimare a copilului. Probabil ar trebui o definitie diferita pentru homeschoolingul care e la fel de „ingust” ca scoala clasica, doar ca se face acasa.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s