Conversatie in troleibuzul 86 si sistemul educativ actual

elevi-meditatii-8

Ieri veneam catre centru de la statia Agricultori in troleibuzul 86. Am petrecut cam 20 de minute in troleibuz si, cand am urcat si m-am asezat pe unul din locurile din spate, am picat in mijlocul unei conversatii zgomotoase intre 3 sau 4 liceeni. La inceput m-am simtit deranjata de volumul la care aveau loc replicile – troleibuzul avea toate scaunele practic ocupate cu persoane asezate, dar in rest era gol si toate frazele rasunau cu putere in urechile celorlalti.

Dar asta a fost doar la inceput pentru ca, dat fiind volumul conversatiei fara sa vreau am devenit parte din auditoriu. Despre ce vorbeau cei trei liceeni? Despre ce sa vorbeasca, despre viata de liceu. Despre lectiile pe care le predau profesorii. Despre nivelul de invatamant in definitiv. Am ciulit urechile mai mult.

Un baiat povestea ca aveau o profesoara care intra uneori in clasa si le spunea ca „azi nu are chef sa le predea si ca pot copia lectia din carte”. Alta fata relata cazul unui profesor care le asternea pe tabla cifre si date, umplea tabla cu ele, le spunea tuturor sa copieze si nu le explica nimic. Doar sa copieze. A treia spunea ca ei au profesori care nu vin la ore sau, pur si simplu, vin, dar pleaca la scurt timp pentru ca au treaba. Vorbeau de licee pe care le stiam si eu, licee faimoase, cunoscute, nu vreun liceu obscur din vreun cartier marginas. Si sunt convinsa ca nu minteau, nu aveau motiv, era o conversatie sincera intre prieteni care, pe un ton practic, se plangeau de cateva dintre cadrele didactice actuale si, in mod implicit, de calitatea educatiei pe care o primesc.

Conversatia a durat pana am coborat eu la Dorobanti. Am inceput sa rumeg cele auzite si mi-am adus aminte de comentariile din vara trecuta si de asta vara despre rezultatele de la examenul de bacalaureat. Acum 30 de ani, cam cand am dat eu bacalaureatul nu exista elev sa nu treaca, chiar si cei mai slabi treceau, cu nota mai mica, dar treceau. Si nota era luata pe drept – adica elevul respectiv chiar stia cat de cat anumite raspunsuri la subiectele date si isi scria examenul daca nu intr-un mod briliant, macar intr-unul decent. In seria mea din liceul pe care l-am facut nu imi aduc aminte sa fi existat vreun elev care sa nu fi luat bacalaureatul. Oricum nu pretind ca toti elevii din Romania de acum 30 de ani au luat bacalaureatul, nu am date statistice si nu stiu, dar la momentul respectiv cu cine vorbeam, mame, prieteni,rude, cunostinte, toti vorbeau de bacalaureat ca de ceva relativ usor de trecut; nu pentru ca subiectele erau mai usoare, ci pentru ca totusi ni se predasera toate cunostintele cu ceva mai multa rigoare ca acum.

Ca sa ma intorc la comentariile despre evaluarile nationale actuale, anul trecut mi se spunea ca trei sferturi din elevii care se prezinta la bacalaureat NU iau examenul. Nu stiu exact daca e adevarat, oamenii mai si exagereaza. Insa ca sa ajungi sa vorbesti de trei sferturi – 75 % din elevi! – inseamna ca cifra reala trebuie sa fie totusi pe undeva pe aproape. Poate e vorba de 50 %, nu de 75 %; oricum ar fi, e vorba de o cifra extrem de mare. Prima oara cand am auzit am zis ca se exagereaza. Apoi, cum multa lume repeta mai mult sau mai putin cam aceleasi procentaje si se plangeau de situatie, am inceput sa o iau ca pe un fel de legenda urbana. Dar ieri am inceput sa iau in serios tot si mi s-a strans inima ca apoi sa ma indignez de-a dreptul. Din nefericire situatia romaneasca nu e una singulara sau de exceptie. Am trait 21 de ani in Spania si acolo parintii se plang de aceleasi probleme. Am rude in Franta si nici acolo situatia invatamantului nu e mai roz. Si prieteni de prin alte tari de peste ocean sunt speriati de nivelul scazut al educatiei oferite de stat in regim OBLIGATORIU. Peste tot sunt probleme din nefericire.

Ani de-a randul am primit ori laude pentru ca imi educ copiii acasa, ori critici. Nu am tinut cont de nici unele, in definitiv de ce sa fiu laudata sau criticata ca imi iau in serios rolul de parinte si educator, e doar responsabilitatea mea! Ieri, dupa conversatia ascultata, eram fericita ca nu mi-am dus copiii la scoala si indignarea mea gandindu-ma la alti copii era maxima caci nici un copil nu se naste prost, nici un copil nu se naste rau, toti sunt inteligenti si creativi si curiosi, DORESC sa invete de cand se nasc. Si noi ii luam si ii ducem in sistemul de invatamant si primim inapoi dupa 12 sau 15 ani niste rebuturi, daca nu chiar epave a ceea ce ar fi putut fi daca aveau parte de o educatie decenta. Si zic”decenta” pentru ca nici macar educatia pe care am primit-o eu acum 30 de ani din partea sistemului (comunist, ca sa fim mai precisi) nu era cea mai buna sau mai adecvata, dar, in mod paradoxal, macar era „decenta”. Profesorii veneau la ore, se mai straduiau sa mai si explice ce predau si erau totusi constienti de o parte din responsabilitatea lor – poate de frica sau poate din profesionalism, nu stiu. Am avut parte si de profesori care veneau beti la ore sau care, pur si simplu, nu aveau talent pedagogic nici cat negru sub unghie… dar se straduiau! Cei beti, in mod curios, isi stiau materia si tot ne faceau niste lectii cu momente interesante. Cei fara talent pedagogic faceau efortul sa urmeze programa si tot mai intelegeai ceva din ceea ce povesteau. Dar copiii astia – cei din troleibuz si altii ca ei, cei de azi – nici macar asta nu mai primesc acum!

Nu vreau sa ma mai lungesc, va las sa reflectati. Avem nevoie de o schimbare, dar ea nu va veni dinauntrul sistemului, ci din afara. Nu cei care inventeaza legile absurde pe care le avem (despre asta mai am o poveste de spus, dar in alt articol), nici o mare parte din profesorii din sistem, si poate nici o parte din parinti – nu ei vor fi schimbarea; ci cei ca mine sau altii, cei care pun sub semnul intrebarii sistemul si, pur si simplu, NU IL FOLOSESC sau IL IGNORA (cunosc multe mame care se razboiesc efectiv cu profesorii si cu directorii de scoli pentru ca cei mici sa nu mai fie tratati ca niste roboti, sa fie lasati sa fie copii, sa aiba timp de joaca si de viata), ei sunt cei care vor determina schimbarea paradigmei de care vorbea Ken Robinson.

Anunțuri

6 gânduri despre „Conversatie in troleibuzul 86 si sistemul educativ actual

  1. Sunt, in mare parte, de acord cu Dvs. Schimbarea va veni din afara sistemului in momentul in care parintii copiilor din troleibuzul 86 vor arunca macar din cand in cand o privire prin caietele de notite ale fiilor lor si vor vrea sa afle de ce la materia cutare lipsesc de zile, poate de saptamani intregi niste insemnari… Schimbarea va veni atunci cand acei parinti vor merge la scoala, la sedintele cu parintii si vor cere sa fie informati detaliat in legatura cu ceea ce se intampla in clasa cat timp copiii lor sunt acolo…

    Ce incerc sa spun este ca, in calitatea noastra de contribuabili trebuie sa cerem socoteala pentru calitatea unui serviciu public pe care il platim, ma refer aici la serviciile educationale pe care le furnizeaza invatamantul de stat. Iar in calitate de parinti trebuie sa fim… parinti. Adica responsabili. Prezenti. Atenti. Implicati.

    • Multumesc, andru, pentru comentariu. Ce vreau sa spun este ca parintii pot fi implicati, dar nu intotdeauna implicarea lor e binevenita. Eu personal am preferat sa ma implic 100 % si sa nu mai duc copiii la scoala. Dar cunosc multi parinti care se lupta efectiv cu morile de vant, caci nu pot schimba nimic din sistem, iar profesorii sunt inamovibili si nu ies din lenea sau nepasarea lor pentru ca birocratia e prea mare, pentru ca salariile sunt prea mici, pentru ca prestigiul e prea mic. OK, sunt de acord cu asta, atunci, daca chiar este asa, solutia nu este sa accepti si sa dai din umeri si sa spui, „nu-mi pasa, sunt prost platit si dau un serviciu prost”, ci sa te misti: ori catre alta profesie, ori catre alt sistem. Ce mi se pare inadmisibil este complacerea asta in ceva care nu satisface pe nimeni. Ieri mi-a scris o prietena ca are un nepotel in clasa I si se plictiseste iremediabil in clasa pentru ca deja stie sa citeasca si sa scrie. Parintii au cautat si au aflat ca ar putea face doua cursuri intr-un singur an (ceea ce, in sine, de fapt, e o aberatie, normal ar fi ca cel mic sa fie pur si simplu avansat pentru cursul urmator, caci sa faci doua intr-un an i-ar fi greu si unui copil mai mare din cauza timpului fizic care ar trebui folosit la parcurgerea dublei programe); ei bine, directoarea scolii le-a spus ca da, se poate, dar ei „nu au metodologia necesara”. In mod paradoxal, in aceeasi zi in care mi-a scris ea, am intrebat si cineva mi-a dat in 5 minute un link cu „metodologia necesara” prevazuta de legea romaneasca de pe Internet!! Cum s-ar putea numi atunci raspunsul directoarei, daca eu, o mama casnica, am facut rost de aceasta metodologie in 5 minute, iar ea, o profesionista care ar trebui sa isi stie meseria mai bine ca mine, nu a fost in stare sa o caute?? Lene? Nepasare? Nesimtire? Lipsa de profesionalitate? Razbunare si ranchiuna pe o familie care nu are nici o vina? Bataie de joc la adresa copilului??
      Imi pare rau, dar aruncarea vinei pe parinti nu tine, caci primii care mentin acest sistem inadmisibil, imediat dupa cei care ne guverneaza, sunt profesorii care se complac in aceasta situatie.
      Deci, din nou, EXISTA parinti implicati si sunt efectiv bataia de joc a profesorilor si a sistemului. Sa nu mai facem demagogie.

      • Cred acum ca va inteleg mai bine punctul de vedere. Tin totusi sa precizez ca eu nu vorbeam despre aruncarea vinei inspre parinti. Nici prin minte nu mi-a trecut. Ce incercam sa reamintesc e faptul ca puterea ramane, in continuare, in mana PARINTELUI. Eu, ca parinte care am ales sa-mi inscriu copilul la o scoala obisnuita, nu admit (numai pentru faptul ca am optat pentru invatamantul public) sa abdic de la drepturile mele de PARINTE – dreptul de a fi informata in legatura cu tot ceea ce are legatura cu copilul meu, dreptul de a decide cate culegeri cumpar, la cate concursuri e inscris copilul meu, dreptul de ce cere socoteala deschis in legatura cu calitatea actului educational desfasurat in scoala etc.

        Ramane pentru mine un mare mister de ce majoritatea covarsitoare a parintilor aleg sa plece capul in fata unui director ca acela despre care scrieti in comentariul Dvs…

        De ce n-am indrazni sa cerem socoteala, atunci cand suntem nemultumiti, inavatatorului, profesorului, dirigintelui, directorului? De ce nu folosim timpul sedintelor cu parintii ca sa cerem explicatii in legatura cu materialele care ni se propun spre achizitionare? De ce nu hotaram noi, parintii, la cate concursuri va participa sau nu copilul nostru?

        Formulez intrebarile astea cu riscul de a fi din nou acuzata ca „fac” demagogie…

      • Totalmente de acord! 🙂 Nu faceti deloc demagogie, si eu gandesc la fel, si mi se pare in plus logic sa fie asa. In mod legal, parintii sunt responsabili de educatia copiilor, nu scolile, nu directorii, nu profesorii.
        Dar, poate din teama, poate din comoditate, poate din lipsa de instrumente psihologice si emotionale, multi parinti nu pun sub semnul intrebarii sistemul sau pe cei care fac parte din sistem.
        Sa speram totusi ca mai multi parinti se vor trezi la realitate si vor face ce faceti si dvs!

  2. Asa e de foarte mult timp in scoli. Si sunt doar extreme: fie se foloses excesiv auxiliarele ( culegeri, concursuri etc.) mai ales la clasele primare, fie este o delasare totala in licee. Bine ca stim acum ca exista o alternativa pentru copiii nostri. Multe imbratisari!

    • Multumesc. Din pacate in multe tari este asa si nimeni sau putini protesteaza. Alternative evident exista, dar nu toti sunt dispusi sa le puna in aplicare, ori de teama, ori din comoditate. Nici profesorii nu vor sa-si piarda locul „caldut”, desi se plang de el, nici parintii nu sunt pregatiti sa ia taurul de coarne. Asa ne merge :-(…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s