Traim in secolul XXI sau….?

Tocmai am citit acum un articol aparut in adevarul.ro, Să învăţăm cum se moare! Exerciţii la limba şi literatura română.

Vad cu stupoare ca „Moartea caprioarei” de Labis, „Puiul” si „Moartea lui Castor” de Bratescu-Voinesti inca mai sunt incluse in manuale. Interesant. Am facut scoala acum 40 de ani; programa scolara nu a evoluat de loc??

Apoi, o intrebare pentru experti: chiar sunt adecvate aceste lucrari literare pentru copii?!?

Lasand insa deoparte „expertii”, eu, ca om de rand care a trecut prin scoala si a suportat o multime de absurditati, pot spune ca nu mi-au placut la vremea respectiva aceste lucrari. Acum le vad cu alti ochi, dar chiar si asa nu imi plac. Sunt lucrari bine scrise din punct de vedere literar si nimeni nu contesta valoarea lor si desigur ca sunt interesante pentru anumite persoane sau pentru profesionisti. Dar, sa fim seriosi, ce copil ar putea sa analizeze cu obiectivitate si sa valoreze aceste calitati ale textelor? Nici cei mai mari, de la 16 ani in sus, nu ar fi inca pregatiti si nu ar avea un criteriu adecvat ca sa le poata aprecia pentru ca inca nu au trait suficient si nu au experienta vitala care sa le permita sa le valoreze cu adevarat.

Deci, ce rost au aceste texte in manualele copiilor de – atentie! – 9-10 ani??

Cum reiese de mai sus, in orice caz, din punctul meu de vedere, sunt niste lucrari absolut nepotrivite pentru copii – oricare ar fi varsta lor – pot fi intelese cel mult de adulti (si doar de anumiti adulti, daca e sa fim sinceri). Sa incerci sa explici unui copil instinctul de supravietuire la pasari e absolut imposibil si oricum, daca e sa fie, mai bine cu ajutorul unui documentar; slava domnului, YouTube e plin de ele si acum toti avem Internet in case. Caci ceea ce povesteste autorul in „Puiul” face referinte la legea selectiei naturale – multe animale si pasari lasa sa moara puii care nu au sanse de supravietuire – si e real… dar asta nu inseamna ca subiectul trebuie adus la cunostinta copiilor in felul asta si cu morala „asculta de mamica” – zici ca vrea sa ii si ameninte cumva.

Iar afirmatiile invatatoarei cum ca trebuie sa „dezvolte emotiile copiilor” sunt total deplasate. In caz ca femeia respectiva inca nu si-a dat seama ca suntem mamifere si avem creier si hormoni, o scriu si aici: ne nastem cu emotii, reactii emotionale, actionam sub impulsul lor. Trebuie sa invatam sa le STAPANIM, cel mult, nu sa le dezvoltam, ne nastem deja cu ele in sistem si primul lucru care il face un bebelus e sa planga sau sa se bucure de caldura mamei – ambele emotii foarte puternice si foarte dezvoltate probabil dinainte de a ne naste.

Cred ca multa lume e deja debusolata. Sa studiem la scoli aceleasi si aceleasi texte ca acum aproape 50 de ani, cand am intrat deja in secolul XXI si timpurile s-au schimbat mi se pare deja rusinos si prea putin practic. Sa ne miram atunci ca scoala e cum e, ca educatia e cea care e si ca esecul scolar e in crestere?

Fratilor, sa ne uitam pe calendar, am intrat in a doua decada a secolului XXI, valorile morale au evoluat, obiceiurile au evoluat, tehnologia a evoluat. Stim mult mai multe despre cum se formeaza si evolueaza creierul omenesc, stim mai bine cum invata copiii, avem alte mijloace de a obtine cunostinte si informatii, oameni buni, haideti sa fim in pas cu timpurile pe care le traim, nu cu secolul XIX! Avem lucrari literare interesante de toate soiurile si oricum cred ca ar fi mult mai constructiv si instructiv ca fiecare copil sa citeasca ceea ce ii place, ceea ce il motiveaza – iata un bun sistem de a finisa reactiile emotionale la copii, nu bagandu-le pe gat si in creieri povesti adulte despre morti si mesaje manipulatoare. Moartea exista si e reala, dar exista mii de alte feluri mult mai constructive de a vorbi despre ea. Scoateti textele astea din manuale si puneti altceva, de aceeasi valoare, dar mai in acord cu mentalitatea copiilor si cu vremurile pe care le traim! Carti povesti

Anunțuri

3 gânduri despre „Traim in secolul XXI sau….?

  1. Ai mei 4, pe rand, de la 1 an etate, au asistat la nasteri, tratamente si, implicit, decese ale animalelor, si au o atitudine sanatoasa, zic eu, despre viata si moarte, au inteles ca fac parte din normal, nu-i sperie, stiu ca eu, ei, tot ce este viu este peren, dar nu nemuritor. Cred ca prea vreti sa le puneti palma-n coor. Ma intreb eu, la ce varsta ati vrea sa afle ca si voi ii veti parasi candva?!? PS- scrierile alea nu mi-au placut niciodata, sunt cam ca Miorizda, fataliste, fara a arata incercarea de salvare/ indepartare a suferintei!

    • E minunat ca au putut sa asiste la evenimente vitale si sa le vada pe viu. Tocmai din aceasta cauza au si o atitudine sanatoasa fata de ele, le-au trait, au trait propriile emotii legate de aceste evenimente si le-au asimilat. Imi imaginez ca a contat foarte mult si atitudinea parintilor in aceasta privinta. Moartea si nasterea sunt lucruri normale care caracterizeaza viata si mi se pare excelent ca toti sa avem acces si o atitudine sanatoasa in legatura cu ele.
      Ce nu mi se pare in regula – si despre asta e vorba in articolul meu – este sa ii punem sa inteleaga la varste neadecvate niste experiente traite de altii in legatura cu aceste evenimente vitale. Nu e cazul sa incerce sa retraiasca emotiile altora pentru ca e si imposibil si procesul incercarii in sine poate fi chiar daunator in anumite cazuri.
      E cazul sa fie expusi vietii insasi, nu unor texte moarte din niste manuale scoase din context.
      La asta ma refeream; nu doresc in nici un caz ca cei mici sa fie tinuti in puf, insa din pacate, tocmai aceasta obligatie de a studia niste texte scrise de altii acum aproape 100 de ani, despre niste emotii personale ale autorilor transformate in cuvinte (fara imaginatie si cunostinte reale legate de descrieri, experientele scrise sunt imposibil de retrait de catre cititori), e cea care ii poate tine pe copiii nostri departe de experienta traita, adevarata, cea care trezeste emotiile proprii si care te invata direct despre viata si moarte.

      • :)))) Mie nu mi-au placut scrierile fataliste, gen Miorita, in schimb Baltagul DA! Ma gandeam, copil fiind, cum dreaci sa sudezi aripa puiului…si-aveam draci pe ma-sa, ca nu se agita constructiv..,.sau cum de este ciobanu’ atata de tampit incat sa vorbeasca cu oile in loc sa-si pregateasca securea, s-o faca agrafa-n paru’ agresorilor…
        Revenind la texte, pe de alta parte, cam asa este viata- pasarea-mama nu risca viata intregii ponte pentru un pui accidentat, orice entitate vie traieste ucigand altele, cateaua isi killareste fiica ajunsa la maturitate sexuala, gandacii ii otravim cand nu-i zdrobim, animalele domestice sunt create de om pentru folosul propriu si, cand nu mai sunt utile, nu-si gasesc locul in nici-un ecosistem, iar salbaticii au fost exterminati pentru a construi catedrale maretze rasa alba… Ce facem, ascundem asta de copil? Pana cand? Pana cand aflam ca si-a dat seama singur ca il mintim incercand sa-l protejam?!? Problema este CUM ii invatam despre viata reala, iar textele alea, Labis, Bratescu-Voinesti sau Alecsandri ( Miorita cunoscuta de noi NU este o culegere din folclor, e o prelucrare a bardului pentru emotia coconetului sensibilos, baladele-sursa difera major), reiau, textele alea nu vor sa educe, vor sa creeze senzatii…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s