Copii cu necesitati educative speciale si scoli adecvate

Adina-Einstein

In urma unor conversatii prelungite pe FaceBook despre copii supradotati si scoli conventionale, copii cu necesitati educative speciale, sisteme pedagogice si solutii practice mi-am dat seama ca multe dintre solutiile propuse nu prea pot fi puse in practica pentru ca nu i-ar ajuta cu nimic pe acesti copii.

Cunosc personal trei copii supradotati, doi educati acasa si unul in sistemul conventional. In general au nevoie de familie si de cineva care sa ii acompanieze /ghideze in studiu in mod adecvat, fara a manipula in nici un fel ceea ce doresc sa invete. Au un fel de a se exprima foarte matur, si interesele si cunostintele pe care le acumuleaza sunt profunde si le pot reda cu usurinta si maturitate.

Concluziile mele dupa ce i-am observat si am vorbit si cu parintii:
1. Tot ceea ce priveste invatatura „academica” o pot face in mod ideal cu un profesor sau parinte la o relatie de 1:1.
2. Alte activitati fizice sau practice – inclusiv joaca, evident – le fac cu mare placere si cu eficacitate impreuna cu alti copii, dar care sa vibreze cumva din anumite puncte de vedere cu ei. Deci da, au nevoie de comunitate de copii, dar cu care sa impartaseasca anumite afinitati. Altfel se retrag in ei insisi si e inutil sau chiar daunator amestecul cu alti copii.

Deci, in cazurile astea, nu stiu daca o scoala „speciala” sau o scoala de stat conventionala ii poate ajuta realmente. Sunt copii afectuosi (daca au fost tratati cu rabdare si afectiune dintotdeauna) si extrem de deschisi atunci cand vad ca sunt intelesi – si de obicei sunt mai mult adultii cei care pot empatiza cu ei cu usurinta; alti copii, din lipsa de maturitate emotionala si informationala, nu ii pot intelege intotdeauna decat daca provin din familii echilibrate cu oaresce cultura si bun simt incat sa le fi transmis acest respect si deschidere mintala pentru un copil „diferit”.
Daca vad ca nu sunt intelesi sau sunt direct agresati verbal sau fizic devin inchisi, timizi si deprimati si de multe ori se blocheaza chiar si in ceea ce cunosc bine – nu mai comunica.

Din punctul meu de vedere, sunt multi copii care au aceste caracteristici, marea majoritate ar avea nevoie de niste scoli care, pur si simplu, nu exista nici in Spania, nici in Romania, nici in Franta (singurele tari pe care le cunosc cat de cat bine).
Am intalnit doar doua scoli care cred ca ar putea sa corespunda unui posibil model potrivit pentru copii cu necesitati speciale, in Ecuador, Quito:
– una e Scoala Kilpatrick (am mai vorbit de ea, dar cu alta ocazie) cu clase mici si instalatii oarecum conventionale, dar foarte adaptabile, cu cel mult 7 copii pe clasa care lucreaza pe proiecte si unde cei mici nu erau impartiti pe varste, ci pe activitati sau proiecte, existand o mare flexibilitate in gruparea copiilor, intrucat in functie de proiectele lucrate fiecare copil poate intra ori intr-un grup, ori in altul, ori poate lucra singur, in diferite ore ale zilei – profesorii acompaniaza, ajuta cand e nevoie si se asigura ca elevii inteleg ceea ce fac si asimileaza noile cunostinte in mod temeinic.
– a doua e Scoala Pachamama cu instalatii interioare si exterioare (clima o permite) in care se lucreaza tot pe proiecte; exista spatii de joaca si de lucru, copiii se grupeaza in functie de activitati si interese, se muta dintr-un grup in altul dupa cum au ei nevoie, stabilesc cu profesorii o anumita ora in care primesc ajutor individualizat pentru proiectul la care lucreaza (toate astea pot avea loc in curte, intr-un pavilion acoperit, dar fara pereti, de exemplu).

O sa va intrebati cum evalueaza profesorii in aceste cazuri. E mult mai simplu, pentru ca fiecare are mult mai putini copii de urmarit, deci urmarirea progreselor si evaluarea se face imediat. In plus, proiectele pot fi comune, de la mic la mare, dar realizarea lor se va face diferit in functie de varsta – profesorii doar trebuie sa fie atenti atunci cand evalueaza si sa o faca in functie de gradul de maturitate al copiilor, abilitatile lor, felul in care au asimilat anumite notiuni…
Ceea ce se urmareste intotdeauna este progresul copilului comparat cu sine insusi, cresterea LUI interioara, nu a grupului, desigur. Nu se face o comparatie intre copii, in nici un caz.
In acest context e evident ca fiecare copil, fie ca e vorba de copii standard (ca sa ii numesc intr-un fel, desi nu e termenul ideal), fie ca e vorba de copii supradotati, fie de copii mai lenti, toti, absolut toti, progreseaza la ritmul lor, nu exista stagnare, probleme de invatatura, blocaje, toti merg inainte, chiar daca fiecare are alt ritm.

Ar fi interesanta infiintarea unor astfel de scoli si in Romania (macar una in fiecare oras, caci nu ar fi mai costisitoare ca cele actuale, dimpotriva), dar recunosc ca e nevoie de o mare flexibilitate mintala pentru a o pune in practica in mod corect, adica fara nici o legatura cu sistemul conventional – intrucat altfel nici nu ar putea sa functioneze.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s