Socializare (I)

IMGA1532Ne intoarcem iar la mult controversata tema a socializarii.

De cand am inceput sa educ acasa – adica practic de 20 de ani – diversi oameni din anturajul meu si-au tot dat cu parerea si m-au sfatuit in privinta asta in legatura cu copiii mei, desi trebuie sa remarc ca au facut-o in mod absolut gratuit si fara ca eu sa le fi cerut nici parerea, nici sfaturile. Pe cei care isi dau opinia neceruta i-am numit „opinologi” pentru ca nu fac altceva decat asta, sa-si dea cu parerea netam-nesam, fara sa aiba argumente sau bun-simt.
Unii, mai respectuosi, pur si simplu au cerut informatii, ca sa fiu sincera. Altii, foarte interesati de bunastarea copiilor MEI (de ce oare? nu era si nu este responsabilitatea lor) s-au simtit obligati sa se manifeste intr-un mod mai activ (ca sa folosesc un eufemism – unii dintre ei aproape ca ma amenintau).

In primul rand vreau sa stabilesc definitia oficiala a termenului.
DEX on-line:

Proces de integrare socială a unui individ într-o colectivitate.

Wikipedia:
Nu da o definitie generala a termenului, ci una in concret, cea a socializarii de gen.
http://ro.wikipedia.org/wiki/Socializare_de_gen
Asa cum e definita si explicata acolo insa, se poate extrapola si generaliza ca termen. Pun intre paranteze cuvintele referitoare la cazul concret al genului, caci, cum am spus, definitia se poate generaliza.


Socializarea (de gen) este o componentă a procesului general de socializare prin care se învață, se asimilează și se transmit normele (de gen) ale momentului și ale locului încurajându-se sau descurajându-se anumite comportamente și atitudini (de gen) considerate potrivite din punct de vedere social și cultural.
Prin intermediul proceselor complexe de socializare și auto socializare de gen indivizii își dobândesc (învață și își interiorizează) identitatea (de gen).

 Avand acum notiunea mai clara – sper – o putem explica si in perspectiva educatiei acasa.
Daca prin socializare intelegem un proces de integrare sociala a unui individ intr-o colectivitate nu e greu sa ne imaginam ca un copil educat acasa nu are absolut nici un fel de problema in aceasta privinta. Daca extindem putin definitia si includem si un proces de asimilare a unor norme de convietuire in colectivitate, a unor elemente socioculturale din anturajul respectiv si integrarea lor la structura personalitatii sub influenta experientelor vitale si a interactiunii cu agenti sociali semnificativi ajungem la aceeasi concluzie – acest proces poate avea loc chiar mult mai corect in familie si in comunitatea apropiata decat la scoala. De fapt pe lista agentilor sociali semnificativi primul loc il are familia, desi in anumite definitii sunt incluse si scoala si mediile de comunicare si grupurile politice (!) – deoarece se considera ca au capacitatea de a transmite si a impune elementele culturale, cunostinte si valori etice si morale adecvate. In acest fel un individ interiorizeaza cultura sa, cea a unei societati determinate. Prin socializare se transmit si modele comportamentale care ajuta ca un copil sa se maturizeze in mod emotional de-a lungul anilor pe masura ce creste.

Intrebarea mea este: atunci cand sunt intrebata, sfatuita sau amenintata de catre diversi „experti” sau „opinologi” despre socializare, ce inteleg ei prin acest termen?
Am verificat de-a lungul anilor ca intelesul dat de ei e urmatorul: convietuirea zilnica fortata in incinte inchise cu alti copii covârstnici si, eventual, joaca impreuna cu ei.
S-au scris milioane de pagini despre asa-zisele preferinte ale copiilor pentru cei de varsta lor. Nu sunt bazate nici pe evidenta, nici pe un studiu stiintific. In unele articole se afirma fara pic de rusine si fara a se aporta date stiintifice ca „Este un lucru dovedit ca in toate culturile copiii petrec mult timp in compania altor copii, iar de la o varstă destul de timpurie ajung sa o prefere companiei adultilor.” Eu personal, astept inca sa mi se dovedeasca cu date verificate aceasta enormitate. Astept iarasi cu nerabdare sa mi se dovedeasca in mod clar cu probe obiective ca homeschooling-ul produce copii „asociali”. Deocamdata nimeni nu a reusit performanta asta.
Absolut toti prietenii si cunoscutii si „expertii” care mi-au prezis un viitor negru in care copiii mei vor fi niste monstri asociali, egoisti, lipsiti de simtul cooperarii etc. etc. etc. nu se bazau pe evidenta sau pe o cercetare stiintifica riguroasa cand imi faceau aceste afirmatii.

Evident, mi-ar placea sa ii adun acum pe toti si sa ii prezint pe copiii mei, copiii cei mai cooperanti, mai putin egoisti, mai comunicativi, muncitori, responsabili, glumeti, sociabili, disciplinati si seriosi pe care mi-i puteam dori.
Dar in afara de copiii mei si multi altii pe care ii cunosc dupa atatia ani de homeschooling, exista deja mai multe studii si statistici facute pe familii care educa acasa si rezultatele au fost pozitive per total: si din punct de vedere academic, si din cel al abilitatilor sociale, toti copiii homeschoolers studiati aveau ori acelasi nivel cu covarstnicii din scoala, ori erau deasupra nivelului scolar.

(va urma)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s