Socializare (II)

IMGA1266

De ce atunci multi copii scolarizati ar prefera – daca e sa ne luam dupa spusele unora – compania copiilor de aceeasi varsta?
In primul rand e vorba de joaca si anumite afinitati, si asta e valabil si la copiii educati acasa deoarece e valabil oricarui pui de mamifer de la o anumita varsta in sus. Copiii intr-adevar se bucura de compania altor copii (nu neaparata o „prefera” – cand e vorba de o situatie de conflict sau de pericol un copil sanatos, cu o dezvoltare comportamentala corecta, fug langa adultii care au grija de ei pentru ca stiu ca vor fi in siguranta alaturi de ei) pentru ca sunt la varste la care invata prin explorare, prin joaca, prin impartasirea anumitor experiente. Majoritatea se fac impreuna cu alti copii – si nu neaparat de aceeasi varsta. Toti copiii educati acasa pe care i-am cunoscut personal (vreo cateva zeci) sau indirect, aveau si au in comun ceea ce eu as numi socializarea perfecta/completa: se inteleg perfect si cu copiii de varsta lor, dar si cu cei mai mici sau mai mari ca ei (indiferent de diferenta de varsta) si, inutil sa mai spun, cu adultii cu care vin in contact. Evident, intra in joc si factorul afinitatii – factor normal intre toate mamiferele de pe planeta – si se poate intampla ca doi copii de aceeasi varsta sa nu socializeze prea mult intre ei pentru ca nu au afinitatea necesara, in schimb fiecare sa se inteleaga perfect cu alti copii de varste diferite deoarece ii apropie anumite interese asemanatoare.

Am fost intrebata deja de cand fiica-mea avea un an sau doi cand am s-o duc la gradinita ca sa „socializeze”. Nici prin cap nu imi trecea sa o duc la o gradinita pentru asa ceva, si orice mama suficient informata si cu ceva bun simt isi da seama ca bebelusul ei are nevoie in mod exclusiv de ea in primii 3 ani, nu de „socializare” cu alti bebelusi. Exista si studii in legatura cu acest fapt, exista si evidenta: nici un mamifer nu se desparte de puiul lui pana ce acesta nu devine cat de cat independent/autonom fizic, pana nu are o dezvoltare adecvata mediului in ceea ce priveste motricitatea, mai ales.
Cum am spus, un copil sanatos sta pe langa mama lui si ii solicita atentia incontinuu deoarece nu e inca pregatit nici emotional, nici fizic, si nici nu are inca motricitatea necesara ca sa stea prea mult timp in compania altor copii, la fel de imaturi ca si el.

Atunci, de ce tip de socializare au nevoie copiii? Pentru ca evident, au nevoie de socializare. Daca tin cont de definitia oficiala si depinzand si de personalitatea copilului, o socializare corecta si sanatoasa implica un spatiu sigur (lipsit de pericole), implica doar putine ore pe zi de interactiune cu alti copii de diferite varste (sau chiar mai rar – in nici un caz nu 10 ore pe zi cum se intampla acum in majoritatea cazurilor de copii scolarizati), implica joaca, explorare, o anumita maturitate emotionala (care se obtine prin copiere si imitatie de-a lungul primilor 10-12 ani de viata doar in urma socializarii cu adulti, din motive evidente) si destul de multa libertate de actiune, de gandire si de miscare. Implica o inlantuire de relatii de toate tipurile cu copiii si adultii de toate varstele din anturajul copilului, si o supraveghere non-invaziva din partea adultilor.

 Aceasta ar trebui sa fie o socializare armonioasa pentru copiii nostri, o interactiune continua intr-un ambient sigur cu lumea inconjuratoare, indiferent de tipul fiintelor cu care vin in contact, varstele lor, stratul socio-economic din care provin etc. Aceasta interactiune sigura si continua le ofera copiilor si conditii pentru a se maturiza si a asimila reguli de comportament in mod corect, ofera si o bogatie de stimuli extrem de ampla si foarte necesara pentru o dezvoltare optima a personalitatilor lor, si, mai ales, ofera ambientul afectuos si sigur necesar pentru asimilarea unor valori morale, etice, culturale si intelectuale adecvate. Copiii in realitate, si de fapt toti oamenii, au nevoie de contactul uman, dar si de cel cu natura sau cu viata de zi cu zi care se desfasoara in comunitatea apropiata in care traiesc – nu in institutii in care stau inchisi timp de opt ore sau mai mult – pentru ca suntem o mamifere sociale si nu am putea supravietui altfel. Avem nevoie de o cooperare zilnica rezultata din nevoile noastre specifice individuale si colective.

Intrebarea mea este: credeti ca acest tip de socializare exista in institutiile de invatamant?

Parerea mea, dupa tot ce am trait eu insami in aceste institutii si dupa ceea ce am vazut apoi de-a lungul vietii, este ca genul de „socializare” (ca sa folosesc un eufemism din nou) care are loc in ele nu este decat o convietuire fortata si masificata si extrem de saraca in stimuli de toate tipurile, extrem de agresiva in punerea ei in practica caci nu se accepta exceptiile de la regula, desi – in mod surprinzator – ni se spune ca la scoala se invata cooperarea si „diferentele” sociale si nu se accepta nici cooperarea reala intre ei, si, in orice caz, nu corespunde din nici un punct de vedere definitiei oficiale a notiunii in sine.
Rezolvarea conflictelor prin negociere e complet absenta in aceste institutii. Ori acesta ar trebui sa fie unul din obiectivele principale ale socializarii adevarate.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s