Azi am dat peste un articol scris de Raluca Ion care mi s-a parut extrem de lucid si interesant. Nu vreau sa il analizez, caci ar fi absurd, cine doreste il poate citi si trage propriile concluzii. Doresc insa sa raspund comentariilor (care mai de care mai scoase din context si mai absurde) si, cum nu am reusit sa o fac pe site-ul respectiv (desigur, comentariul meu era prea lung ca sa poata fi postat acolo) o fac aici.
Articolul pune puncte pe mai multe i-uri. Bravo Ralucai pentru ca are ochii deschisi si e in stare sa observe cu luciditate defectele sistemului. Atat ca nu e vorba aici doar de Romania, ci si de alte tari. Am trait 20 de ani in Spania si acolo scoala e la fel de idiot structurata, la fel de nesimtitoare vis-a-vis de necesitatile educative REALE ale copiilor, la fel de preocupata sa se auto-reproduca pe spinarea copiilor; nici o preocupare reala pentru ceea ce invata copiii, nici un interes pentru a le mentine (nu a imbunatati sau a stimula, ci a mentine!) curiozitatea si logica extraordinara naturala, cea cu care se nasc, care vine inscrisa in ADN in absolut toti copiii.
Lucrurile, cu mici exceptii, sunt aproape identice peste tot. O mare exceptie face probabil Finlanda (si vorbesc din auzite asa ca nu pot sa imi dau cu parerea cu adevarat, de asta spun „probabil”), in rest o apa si un pamant, poate in unele locuri mai putin ca in altele, dar acelasi sistem.
Cu sistemul masificat din scoli e imposibil sa se acopere cu adevarat necesitatile educative a tuturor copiilor. E ca si cum am pretinde sa le facem haine de buna calitate si care sa le stea bine la toti folosind acelasi tipar intr-o fabrica! Imposibil, nu-i asa? Daca vrei ceva pe masura te duci la croitor. Ei, in scoala nu e posibil asa ceva, nimeni nu se uita la ce ai talent; pune mana, neica, si toceste ce-ti spun eu, nu ce te intereseaza pe tine (de exemplu, de ce face zgomot aspiratorul, lucru care mai tarziu poate duce la studierea fizicii sau a designului sau chiar si a medicinei – prea mult zgomot poate fi daunator pentru sanatatea oamenilor, nu? o chestiune atat de simpla ca „de ce face zgomot aspiratorul?” se poate ramifica in viitor intr-o multime de posibilitati). Sigur ca cu acest sistem orice copil termina blazat, idiotizat, tâmpit pentru multa vreme (daca nu pentru tot timpul vietii)… si cei care au mai mult noroc, o data ce scapa din liceu pentru totdeauna, reusesc sa se remonteze si sa se auto-educe, in sfarsit, asa cum au nevoie. Ceilalti raman sa faca parte din masa cenusie plina de oi cu care ne intalnim uneori in societatea in care traim. Unii somatizeaza aceste probleme si ajung pe la psihiatri sau psihologi sau alti medici. Altii isi chinuie eventual familia.
Niciodata in istoria omenirii nu si-au dat intr-un asemenea procentaj ridicat oamenii copiii ca sa le fie „crescuti si educati” de catre terte persoane sau de un sistem. E un experiment sociologic fara precedent si nu stim unde ne va duce, desi deja se vad multe urmari destul de neplacute de mai multi ani incoace, urmari care ar trebui cel putin sa ne dea de gandit daca nu ne fac macar sa actionam.
Copilul e un mamifer, ca si noi toti, are nevoie de intelegere, de educatia primita de familia lui, de anturaje sanatoase si sigure, mai ales, de rabdare, bunatate, frumusete, probleme si nevoi reale rezolvate impreuna cu cei dragi, de posibilitatea de a explora si a invata cum e alcatuita lumea la ritmul lui, de a se maturiza pe masura ce incepe sa inteleaga cum se invarte universul. Are nevoie de adulti intelegatori care sa ii raspunda la intrebari cu drag si cu dorinta de a fi pe intelesul lui, mai ales. Procesul de invatare are loc altfel decat ne imaginam, sunt implicate emotii, hormoni, schimbari bio-chimice la nivelul creierului, miscari, atitudini, comportamente, imagini, senzatii si cele 5 simturi… Copilul nu e un recipient in care turnam ce-o fi ca ni se pare noua mai bun sau mai corect si el se umple in mod corespunzator.. Are trairile, talentele, preferintele lui, are limitele si emotiile lui; exista atatea variabile la fel de importante ca si capacitatea de a memora (singura evaluata si recunoscuta in ziua de azi in sistemul de invatamant actual).
Excelenta si inteligenta viitoare isi au originea in aceste raspunsuri date de adultii din jur, in atitudinea si comportamentul lor, in inteligenta si afectiunea cu care rezolva problemele, nevoile sau conflictele ivite in mod necesar in convietuirea zilnica, nu in violenta si obligatorietatea sistemului actual. Pentru ca nu conteaza doar ceea ce inveti, mai conteaza si CUM inveti!
Ca sa fie clar, scoala NU acopera aceste necesitati vitale educative, si nici nu o va face vreodata pentru ca nu e gandita pentru asa ceva. E gandita doar ca o enorma fabrica de idiotizat copii care, in acelasi timp, da si serviciul de „parcare” a copiilor in timp ce parintii sunt ocupati sa castige painea familiei.
Cei care scapa si pe deasupra reusesc sa mai si ajunga undeva sunt esecuri ale scolii, nu succese.
Daca ne uitam mai bine in istorie, multi dintre cei care au schimbat cu adevarat lumea, ori au fost niste elevi groaznici cu note mici si comportament evaluat ca „negativ”, ori pur si simplu, nu au fost la scoala!
Asa incat…. sa lasam evidenta sa vorbeasca si sa luam exemplu. Eu, una, mi-am educat copiii acasa, nu voiam sa risc sa imi fie distrusi copiii – sigur ca exista si exceptii, scoli de calitate, profesori umani si afectuosi, interesati cu adevarat de progresul elevilor lor, oameni care ii ajuta pe toate caile pe copii ca sa invete, oameni pasionati si smeriti in acelasi timp in fata copiilor, a fortei care ii impinge sa invete si sa ajunga sa exceleze in ceea ce le place, dar nu sunt multe, nici scolile, nici cadrele didactice din pacate. De atlfel, am considerat de datoria mea, ca parinte, sa o fac si a fost cea mai buna decizie pe care am putut sa o iau. Nu e datoria scolii sa imi educe copiii, intr-adevar, nu este datoria profesorilor sa se ocupe de ei, in mod legal responsabilitatea educatiei lor este a mea.
Problema incepe cand un asemenea sistem cum e invatamantul actual (repet, nu numai in Romania, ci in majoritatea tarilor) iti este bagat pe gat cu de-a sila si ti se spune ca e „obligatoriu”. Un sistem care doar in Spania are un procentaj de aproape 40% de esec scolar oficial?? Obligatoriu?? Orice alt sistem care ar functiona cu o rata de esec de aproape 40 % ar fi inchis si reformat de la baza pana sus – cui ii convine sa mentina un sistem deficitar?? Un asemenea sistem deficitar, obligatoriu?!?
De ce oare?
Mai degraba astea ar trebui sa fie intrabarile noastre si, daca ne tin curelele, sa facem greva ca parinti, sa cerem schimbarea totala a sistemului educativ, sa ne revindicam drepturile si sa ne recunoastem obligatiile ca parinti.
E bine sa ne plangem, dar degeaba o facem daca nu actionam.
Educatie si Armonie 