Nu pot să nu notez aici repede câteva reflecții legate de afirmațiile lui Florin Colceag despre culpabilizarea mamelor în creșterea, educația și dezvoltarea copiilor.
E adevărat, mamele au o mare responsabilitate din acest punct de vedere. Așa e. Dar… cine e responsabil dacă mamele nu fac o treabă atât de perfectă precum li se pretinde de către alții? Doar mamele poartă vina dacă lucrurile nu ies bine, sau ies mai puțin bine decât ne așteptam?
Să fim serioși, Florin Colceag e minunat ca profesor probabil – nu îl cunosc personal, dar îl admir ca specialist în domeniul său -, dar ca analist social e un dezastru și nu a trecut prin experiența de a fi mamă (nici nu o va face vreodată) și înțelept ar fi să nu ținem cont de părerea lui despre mame, fiindcă e doar atât, o părere oarecare, nefondată și mai ales nesprijinită de vreun studiu serios, experiență sau evidență.
Habar nu are ce face și ce poate face în realitate o mamă, și mai ales câtă nevoie are să fie sprijinită de familie și de societate, în general, ca să se poată autoeduca și, la rândul ei, să educe mai departe.
Ca să fii o mamă bună trebuie în primul rând să ai stimă de sine ca femeie, respect, afecțiune și acceptare pentru propriul tău corp și modul tău de a gândi, trebuie să fii conectată și cu partea feminină, dar și cu cea masculină din tine.
Trebuie să existe un echilibru pentru a ști perfect ce vrei ca femeie de la tine însăți, de la ceilalți și de la viață. Și să ai drepturi și libertate de alegere reală – nu doar pe hârtie. Să fii importantă și să participi în mod activ în comunitatea în care trăiești, dar să ai și timpul necesar de a fi mamă.
Trăind într-o societate patriarhală ca cea actuală – patriarhatul ține de vreo 9000 de ani, să nu uităm – misiunea e aproape imposibilă. Feminismul actual e superficial (în cele mai multe cazuri se încurajează doar dezvoltarea trăsăturilor masculine ale femeilor, ele însele fiind puse în permanentă competiție cu bărbații, cu obligația aproape să demonstreze că sunt la fel de “bune și eficiente” ca și ei) și e împărțit și subîmpărțit în curente care mai de care mai contradictorii cu rezultatul că oricum femeia iese în pierdere fiindcă, în fond, sprijinul social e inexistent sau foarte mic. De fapt în majoritatea cazurilor situația e chiar mai penibilă fiindcă, departe de a fi sprijinite de comunitate sau de alte femei, multe mame sunt direct criticate, disprețuite, judecate și aproape anihilate, ori direct în față, ori prin rețelele sociale, ori în mijloacele de comunicație publice.
Astfel încât….în ceea ce privește maternitatea, unde e ajutorul real financiar, educativ, psihologic și social pentru mame?
Unde sunt serviciile puse la dispoziție mamelor care doresc să aibă un pic de timp și pentru ele ca femei active în societate? Unde este libertatea de a alege cât timp și energie doresc ele să ofere comunității din care fac parte, și să aibă timp suficient și pentru copiii lor?
Există femei curajoase și energice care reușesc să iasă din cutia tradițiilor și a limitelor economice, să calce în picioare convențiile sociale patriarhale, să se reconecteze cu înțelepciunea lor autentică feminină, să își regăsească/ impună cu adevărat libertatea și feminitatea, și să fie mame așa cum ar trebui să fim toate: obiective, libere, dornice să se educe și să educe, neconstrânse de tabu-uri absurde și perimate, neconstrânse de nevoia de a lucra nonstop pentru a avea din ce trăi în mod demn sau de nevoia de a demonstra că sunt la fel de puternice și muncitoare ca bărbații, dar sunt puține și cam toate au un sprijin de obicei – un soț/ partener/ proprii lor părinți/ prieteni care cred în ele, în puterea lor de a decide corect și în criteriul lor, oameni care le oferă ajutor concret cu copiii sau cu banii pentru ca ele să aibă timpul necesar de a-și dedica timpul, prezența și energia creșterii copiilor și a fi și persoane importante pentru societate.
Fiindcă să nu uităm nici asta, să fii mamă înseamnă nu numai să adăpostești timp de nouă luni și să naști o ființă, ci să fii prezentă și aproape nedezlipită de copilul tău timp de mai mulți ani. Să-i fii călăuză și model. Să fii acolo de câte ori e nevoie.
Și chiar dacă pauzele sunt necesare – cum am spus mai sus, mamele suntem și ființe sociale cu neliniști intelectuale și emoționale, avem nevoie și de socializare cu adulți, nu numai cu proprii copii, altfel ne cățărăm pe pereți – asta nu înseamnă că a fi mamă nu e o meserie în sine care, după toate canoanele civilizației actuale, ar trebui să fie plătită (orice bonă – care, se știe, e înlocuitoarea mamei – e plătită, și chiar cu bani grei; de ce mama nu e plătită pentru aceeași muncă și energie depusă?) sau măcar sprijinită financiar, social, profesional și emoțional tocmai fiindcă a fi mamă e important pentru societate.
Curios, nu? A fi mamă nu este o activitate recunoscută oficial ca meserie, nici nu e plătită, deși e una dintre cele mai importante, de ea depinde supraviețuirea noastră ca specie; în schimb înlocuitoarele sunt remunerate pentru asta, iar mamelor li se cer performanțe care să atinga nivelul maxim, și nu au nici un ajutor real din partea societății.
Nu știu dacă Florin Colceag e conștient de toate aceste aspecte; probabil că nu, altfel nu ar judeca mamele atât de ușor și superficial.
Pe când interviuri și articole care să analizeze în mod obiectiv rolul și aportul real al mamelor în lumea de azi?
Educatie si Armonie 